Cine este Cristian Bușoi

Cine este Cristian Bușoi
Europarlamentarul PNL Cristian Bușoi, pe care premierul Ponta a anunțat că îl va propune președinte al CNAS, în locul lui Doru Bădescu, este licențiat în medicină și drept și are doctorat în sănătate publică și management sanitar.
Publicat: 13/06/2013, 22:28
Actualizat: 07/10/2018, 01:19

Europarlamentarul PNL Cristian Bușoi, pe care premierul Ponta a anunțat că îl va propune președinte al CNAS, în locul lui Doru Bădescu, este licențiat în medicină și drept și are doctorat în sănătate publică și management sanitar.

În vârstă de 35 de ani, Bușoi a absolvit în 2003 Facultatea de Medicină din cadrul UMF „Carol Davila” București, iar apoi și-a completat studiile la Colegiul Național de Apărare, unde a avut lucrarea de absolvire „Reforma serviciului militar în România”, la Facultarea de Drept din Universitatea „Titu Maiorescu” București și la Institutul Diplomatic Român.

În 2010, și-a luat doctoratul în sănătate publică și management sanitar, la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara.

Între 2003 și 2007, Cristian Bușoi a profesat ca medic, iar din 2009, ca notar public, la un cabinet din București.

Originar din Drobeta Turnu Severin, Bușoi a intrat în politică în 1996, fiind până în 1998 vicepreședinte fondator al Organizației Tineretului Național Liberal (TNL) Mehedinți, după cum menționează în CV-ul de pe site-ul propriu. Din iunie 2009, este vicepreședinte PNL Timiș.

În perioada octombrie 2002 – mai 2004, a fost consilier al vicepreședintelui PNL Călin Popescu-Tăriceanu, iar între decembrie 2004 și aprilie 2007, deputat.

Din august 2009, Cristian Bușoi este europarlamentar.

Doru Bădescu a demisionat de la conducerea Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), iar pentru postul de președinte va fi propus europarlamentarul PNL Cristian Bușoi, a anunțat joi seară premierul Victor Ponta.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...